Specialiştii văd cu ochi buni proiectul Ministerului Mediului privind populaţia de urşi bruni


Specialiştii întrebaţi de cotidianul maghiar din Transilvania Krónika, văd cu ochi buni planul de conservare a populaţiei de urşi bruni din România lansat spre dezbatere de către Ministerul Mediului. Proiectul postat pe site-ul ministerului mai poate fi comentat până vineri. Planul de acţiuni tratează ca fapt suprapopularea cu urşi din România şi ia în considerare şi vânătoarea pentru menţinerea populaţiei de urs la nivelul prevăzut de norme, în contradicţie cu practica din ultimii doi ani.

Árpád Sárkány, vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului a declarat pentru ziar că o noutate a proiectului reprezintă clasificarea habitatelor. Astfel, acolo unde trăiesc doar câteva exemplare, vânatul ar fi interzis, însă în zonele suprapopulate ar fi permisă intervenţia vânătorilor. Zonele conflictuale – adică Covasna, Harghita, Mureş şi Braşov, unde trăieşte majoritatea populaţiei de urşi – sunt menţionate separat în document.

Specialistul susţine că un alt aspect important este că documentul ministerului pune accentul pe prevenţie, nu pe căutarea soluţiilor pentru atacurile de urs. Acest lucru este important, pentru că dacă autorităţile nu intervin, oamenii vor lua singuri măsuri şi vor amplasa capcane sau vor încerca să otrăvească animalele. Sárkány consideră că este un pas înainte şi faptul că proiectul menţionează explicit că cel mai important aspect este apărarea vieţii şi a avutului oamenilor – o formulare asemănătoare nefiind de găsit în documentele anterioare.

Róbert Szép, comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu a afirmat că potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (ICAS) în România trăiesc în prezent 6800 de urşi, însă veridicitatea acestor date este pusă sub semnul întrebării de către ambele tabere: ecologiştii susţin că numărul este mult mai mic, iar vânătorii spun că populaţia de urs este mult mai mare de atât. Róbert Szép crede că tocmai din acest motiv stabilirea numărului exact al exemplarelor de urs este una din cele mai urgente sarcini.

Comisarul de mediu crede că intervenţia este cu siguranţă necesară, deoarece nici sistemul de autoreglare al populaţiei nu funcţionează. Acesta a explicat că în trecut masculii dominanţi au ucis puii de urs, astfel că o femelă ajungea să crească doar un singur pui, din două-trei generaţii. Acum însă masculii dominanţi au dispărut, astfel că fiecare pui ajunge la maturitate. Acest lucru înseamnă că, din cauza suprapopulării, s-a redus spaţiul habitatului, iar urşii mai slabi şi mai mici ajung să fie constrânşi să părăsească pădurea, ajungând să îşi caute hrană ce poate fi obţinută mai uşor în zonele locuite de om. Róbert Szép a amintit că România s-a angajat să menţină o populaţie de urşi de 6000 de exemplare când a aderat la UE.

În România s-au înmulţit atacurile de urs de când Ministerul Mediului a interzis, în 2016, vânătoarea ca măsură de management a populaţiei de urs. Înainte de 2016 ministerul stabilea cota de recoltare anuală la 400-500 de exemplare, însă erau vânaţi, pentru trofee, în primul rând masculii dominanţi. Doar în judeţul Harghita 18 persoane au fost atacate de urs în 2017.

MTI

Nyomj egy lájkot is, ha tetszett a cikk!